In cheile Argesului care si-a facut drum ferastruind peretii inalti, muntosi, pe un pinten stancos se zaresc ruinele cetatii atribuita de traditie domnitorului Vlad Tepes. Cunoscuta si sub denumirea de Cetatea Poenari - dupa numele vechi al satului Poenari - ea a fost inaltata probabil in secolul al XIV-lea, ca loc de refugiu. Traditia populara leaga zidirea cetatii de numele legendarului domn Negru Voda, caruia ii sunt atribuite si cele doua semne din apropierea varfului de stanca - urme lasate
parca de niste incaltari uriase.

Desi neprecizat inca, locul ar putea fi, dupa parerea unor cercetatori, si vestita Posada unde s-a desfasurat in 1330 batalia dintre munteni si armatele regelui Carol Robert d'Anjou.

Cetatea avea o forma alungita, ziduri groase de 2-3 metri si 5 turnuri de aparare: patru rotunde si unul prismatic. Cu toate ca in "Letopisetul Cantacuzinesc" se spune ca cetatea a fost ridicata din porunca lui Vlad Tepes care, voind sa pedepseasca pe boieri: "...pe toti i-a dus la Poenari si au tot lucrat la cetate pina li s-au spart hainele dupre ei...", se pare ca aceasta intamplare este legata doar de refacerea sau completarea ei ulterioara. Cetatea a devenit loc de pedeapsa si surghiun pentru "hicleni", ca din a doua jumatate a secolului al XVI-lea sa nu mai fie amintita in documente. Probabil parasita sau distrusa, ea a cazut incetul cu incetul in ruina. In prezent se afla in restaurare.

Pentru a ajunge la cetate - "cuib de vulturi al vitejilor de demult" - se urca 1480 de trepte din beton, care serpuiesc printr-o padure deasa de fag, de la poalele muntelui, din sosea, pana la ruinele cetatii, de la inaltimea careia apare una dintre cele mai atragatoare privelisti: scanteind sub soare luceste ca o piatra de smarald lacul Vidraru cu barajul hidrocentralei sale, iar in ceata departarii se intrevad piscurile Fagarasului si plaiurile Iezerului si Papusii.

Click pentru Harta